5 Romani cărora vreau să le mulţumesc

UncategorizedNiciun comentariu

GHEORGHIŢA PETER

Profa mea de romană din clasele 6-8. Pentru că m-a îndemnat să scriu şi m-a apropiat de acea literatura romană care nu era neapărat prezentă în programa oficială. Datorită Dnei Peter am ajuns la o Olimpiada Naţională la Botoşani, alături de viitori iluştri filologi şi critici din Cluj. Aşa am ajuns să-l citesc şi să-l înţeleg pe Eminescu într-o cu totul altă lumină faţă de cum ne era prezentat la şcoală şi, poate mai important, m-am apucat de scris. Evident, scriam poveşti naive, sentimentalisme stupide de elev de clasa a şasea, minunări în faţa miracolului etern al naturii, dar profa a ştiut cum să scoată din mine acele lucruri care poate stăteau nespuse, nerostite. A fost un cumplit exerciţiu de sinceritate pe care l-am mai trăit doar la mulţi ani după, atunci cînd lucram pe scenariile filmelor pe care urma să le regizez. Tot Dna Peter mi-a dat să citesc o carte despre care habar nu aveam că există iar despre autor nu ştiam mai nimic: „Rotonda plopilor aprinşi” de Valeriu Anania. Am rămas fascinat de mărturiile autorului despre întîlnirile sale cu Blaga, Galaction, Voiculescu şi, mai ales, Arghezi.

Iar cuvîntul înainte al scriitorului m-a lăsat mut: „Singurătatea mea este aceea a luminişului străjuit de lujere înalte, opt si mai multe de opt, cu frunza veşnic foşnitoare. Cînd jos la mine e noapte, vîrfurile ard împrejur si freamătă, într-un amurg prelung, sub lună plină şi uneori, în aurorele polare. Amintirea e rugul cel nemistuit al omului răzleţ”. Datorită profei mele de romană dintr-a şasea, am început să descopăr o altă literatură.

 

Ionut Teianu si Tudor GiurgiuIONUŢ TEIANU

Ionuţ e roman-francez, adică un fel de struţocămilă. A plecat din Romania cu o bursă (după ce a terminat Imaginea de film la IATC) la începutul anilor 90 şi a ajuns să studieze în Franţa. A muncit de s-a rupt timp de 20 de ani, s-a integrat perfect în peisajul francez, e un jurnalist care a girat din punct de vedere editorial multe emisiuni importante de investigaţii pe M6 sau Fr3, dar cu toate astea îi urăşte pe burghejii parizieni cu fiţe si fasoane, pe copiii lor de bani gata care cred că li se cuvine totul. A divorţat de cîţiva ani, are o fetiţă adorabilă iar efectul divorţului asupra bărbatului la 40 de ani a fost unul total imprevizibil: Ionuţ s-a apucat intens şi serios de scris. A făcut un curs intensiv de scenaristică la FEMIS (şcoala de film din Paris), a devorat tot ce au scris McKee, Syd Field şi alţii ca ei aşa că m-am pomenit acu vreo 3 ani cu un telefon din partea unui producător francez prieten care îmi spunea că a citit un scenariu excelent care e musai să se transforme în film. Aşa am ajuns să citesc „Made in Romania” (la vremea aia) care între timp s-a transformat în „Despre oameni şi melci”. După prima lectură a textului mi s-a întîmplat un declic incredibil, a fost unul din acele rare momente cînd parcă îţi doreşti să faci filmul imediat dacă se poate. Ăsta a fost începutul unei prietenii şi a unei relaţii de lucru speciale pentru că mai vrem să facem împreună două lung-metraje, avem un documentar în lucru şi poate vor mai veni şi altele. Şi mai e ceva: Ionuţ m-a convins (împreună cu Oana, soţia mea, producătorul filmului) că opţiunea cea mai bună pentru rolul principal feminin e Monica Bîrlădeanu. Eram în timpul castingului, indecis ca orice regizor şi aveam de ales între 2 actriţe. Intuiţia lui Ionuţ m-a ajutat enorm, Monica e revelaţia filmului şi cred că închide definitiv gura celor care mai comentau că nu e suficient actriţă.

 

Mihai ChirilovMIHAI CHIRILOV

Lui Chiri nu pot decît să îi mulţumesc că există. Facem împreună TIFF, festivalul de film de la Cluj care a ajuns să aibă o faimă mondială imposibil de bănuit acum 12 ani cînd făceam programul primei ediţii, în vagonul de dormit al acceleratului Bucureşti-Cluj şi păream suficient de inconştienţi şi nepregătiţi pentru ce urma să naştem la Cluj. TIFF-ul de azi e o combinaţie interesantă între echilibrul meu, aplecarea maniacală spre detalii şi gusturile eclectice, haosul bine controlat în care trăieşte Chirilov. A fost nevoie de mulţi ani să treacă pînă ne-am armonizat stilurile de lucru şi ne-am acceptat unul pe celălalt dar experienţa de lucru împreună e memorabilă. În plus, Mihai e (pentru mine) cel mai analitic şi aplicat critic atunci cînd vine vorba de disecat filme aflate încă la masa de montaj, de analizat structuri, poveşti sau personaje. Contribuţiile şi părerile lui sunt la obiect, simple, tăioase precum lama de cuţit. Nu pot să nu îi mulţumesc şi pentru că atunci cînd poate sunt tentat să fiu moderat si diplomat în mici crize sau chestiuni delicate a propos de festival, Chiri e într-o perpetuă opoziţie. El crede cu tărie că degeaba ascunzi gunoiul sub covor pentru că tot va ieşi la lumină într-o bună zi. Refuză compromisul şi taxează ferm impostura. Chapeau!

 

Liana Stanciu / Foto:allby.ro

LIANA STANCIU

O ştiu pe Liana de atîţia ani încît nici nu mai ştiu cînd am vorbit prima oară. Evident, am vorbit fie la Contact fie la B1 despre filmele mele sau ale altora, despre festivaluri sau despre muzică. Rare au fost ocaziile însă cînd am vorbit şi despre noi, despre viaţa noastră, despre ce citim sau pe cine iubim. S-a întîmplat în ultimii ani să avem nişte prieteni comuni şi să ne vedem mai des, apoi am aflat despre momentele dramatice prin care a trecut cu fetiţa ei, Teodora. Am şi eu un băiat de aceeaşi vîrstă cu fiica ei şi, evident, mă gîndeam de multe ori că tragediile se pot întîmpla oricui şi că solidaritatea celor mulţi e esenţială în momente delicate. Ne-am văzut recent, copiii noştri s-au jucat pentru prima dată şi de-abia i-am determinat să se despartă undeva după miezul nopţii. Poveştile Lianei şi ale lui Mihai (Miţă, sorry pentru clip, facem altul cu prima ocazie) m-au tulburat profund şi m-au convins că, de fapt, lamentările şi problemele pe care le am şi de care mă plîng sunt mici şi total neînsemnate. Fericirea stă în momentele cînd începi să dăruieşti şi altora sau atunci cînd un necunoscut te sună să îţi spună „mulţumesc”. La rîndul meu, le spun Lianei şi soţului ei, mulţumesc pentru că le pasă şi continuă ce au început.

Mihai Chirilov, Lucian Pintilie si Tudor Giurgiu

LUCIAN PINTILIE buyoemsoftonline.com

Domnul Pintilie e cel de care am învăţat aproape totul. Cele 10 luni petrecute în preajma lui ca regizor secund la filmul „Prea tirziu” au fost de fapt o şcoală de film necesară, dură şi plină de foloase. Am văzut cum lucrează cu actorii şi m-a uimit precizia incredibilă cu care se declara mulţumit că de la a 13-a dublă actorii, în fine, ajung să repete mecanic ce au de făcut, semn că stăpînesc scena. Am băut vodcă împreună seara după filmări şi eram sugativa perfectă pentru poveşti din trecutul filmului romanesc – cum a fost oprită „Reconstituirea” sau amintiri de la filmări. Mi-au rămas în cap multe quote-uri geniale din timpul lucrului la film: într-o bună zi mi-a spus „orice încercare de a uşura o situaţie e un pas sigur spre catastrofă”, asta a propos de superficialitatea actorilor sau a celor din echipele de filmare de a găsi căi mai simpliste de a rezolva diferite chestiuni. În mod evident, compromisul şi spectrul eşecului va fi iminent. Pasiunea lui pentru specularea detaliilor şi atenţia la amănunte aparent neînsemnate m-au convins că fără să devii puţin terorist cu colaboratorii apropiaţi nu vei obţine de la ei maximum. Nu poţi să faci un film sau un festival dacă nu ai alături oameni dedicaţi şi care să creadă cu tărie în proiectul tău, care să se implice cot la cot alături de tine. Pintilie e un mare artist iar prezenţa lui la TIFF in 2010 a fost unul din highlighturile mele personale din 10 ani de festival.

×

Comentarile sunt inchise.