Bucuresti 555

PersonaleNiciun comentariu

Nu sunt bucurestean, m-am nascut si am trait in Cluj pana la 18 ani.

Am detestat Bucurestiul in primii ani de studentie.

Am inceput sa-l simt de-abia dupa ce instructorul meu auto, excedat de politetea mea ardeleneasca in trafic, mi-a spus: baiete, daca nu preiei initiativa, ai imbulinat-o. In orasul asta, fie ii domini tu pe ceilalti, fie te domina ei pe tine.

Apoi, fortat de circumstante, am inceput sa-l cunosc si sa-l iubesc.

Am locuit pe Berthelot, am filmat in Salajan si Pantelimon, am condus iubite in zona Macaralei sau la Piata Gorjului, m-am mutat cu firma de pe Calea Vitan in Popa Soare.

Sarmul discret al Bucurestiului vine din multe contraste si tensiuni.

Bucurestiul meu de suflet, cel al anilor 90, insa nu mai exista.

Sarpele Rosu, Laptaria lui Enache, cantina Arhitecturii din Rosetti, magazinul de casete si CD-uri de pe Calarasi, „magazinul de sandwichuri” Sky de pe Magheru, Big Mamou, Backstage, Keoke, barul din Teatrul Mic, cofetaria de la Hotel Bucuresti, patiseria de la metrou Romana, cinematografele de pe bulevard, blocul ProFM, Hotel Cismigiu, blocurile neterminate de pe langă Bellu.

Un oras fara zorzoane. Fara borduri si ceasuri aurii.

Bucurestiul meu din studentie e un proiect de trecut.

Lasa un comentariu