Nu stiu cum se face dar mi s-a intimplat in ultimii ani sa coproduc mai multe filme straine, care s-au filmat in Romania si in care au jucat mari actori romani. Actori uitati de regizorii nostri sau pur si simplu pusi pe raft, deoparte, intr-o categorie care se cheama “monstri sacri” dar pe care nu-i mai provoaca nimeni cu roluri interesante in film.
Azi, la disparitia Irinei Petrescu mi-am adus aminte ca dupa un rol intr-un film romanesc in 1992, urmatorul (si ultimul) ei rol a fost de-abia in 2010, in “Misiunea directorului de resurse umane” al lui Eran Riklis, productie majoritar israeliana, premiata la Locarno, dar nu neaparat cel mai bun film al lui Riklis. Irina Petrescu stralucea insa in citeva secvente din finalul filmului. Era impecabila. Tin minte cita bucurie i-a facut intilnirea cu Eran, lucrul pe platou si, in fapt, intoarcerea la cinema. Regizorul israelian imi vorbea minute in sir despre aceasta “intilnire speciala” si despre cit de mult inseamna Irina pentru el. Am tot sperat sa o mai vad intr-un film romanesc dar n-a fost sa fie…
In 2009, am coprodus filmul “Cenusa si singe”, regizat de Fanny Ardant, filmat la Bucuresti si in Tinutul Secuiesc. In distributie, pe linga multi actori tineri romani si francezi, spectatorii i-au putut vedea pe Olga Tudorache si Ion Besoiu. Despre toata excursia la Cannes si despre emotiile cu care Besoiu a calcat pe covorul rosu de la Palais du Festival, la 50 de ani de la “Rascoala”lui Muresan, pot scrie un scenariu de scurt-metraj.
Cinema-ul romanesc nu a fost darnic nici cu Olga Tudorache si filmografia ei nu e pe masura marilor roluri din teatru. Dar, Fanny s-a incapatinat sa o convinga sa joace in filmul ei si doamna Olga a facut un rol memorabil. O prezenta care impune, care umple ecranul. La fel, paradoxal sau nu, in ultimii 10 ani, acesta ramine singurul ei rol major in cinema. Intr-un film francez, coprodus de romani.
In afara pieselor de teatru si a filmelor, ramin amintirile. In 2007, la TIFF, in mijlocul nebuniei ultimelor zile de festival, am disparut o ora din peisaj si mi-am inchis telefoanele. Am baut o cafea cu Irina Petrescu intr-o cafenea mica (habar n-am daca mai exista) pe Bdul Eroilor, aproape de cinema Victoria, acolo unde publicul o revedea in “Rautaciosul adolescent”. Am palavragit ca doi liceeni care au fugit de la ore. Timpul se oprise si habar n-aveam de ce.
Foarte frumos omagiu Tudore. Mi-am adus aminte si eu de zilele de la acel Tiff, aluat si premiu. Ce eleganta si bun simt avea Irina Petrescu! Dumnezeu sa o odihneasca in pace! Mare actrita!