Berlinul si filmele

Uncategorized3 Comentarii

M-am intors de la Berlinala. Cel mai bun film vazut acolo a fost BLANCANIEVES, un film spaniol minunat, vazut insa la proiectiile din European Film Market, nu in programul oficial. E o minune de film, “mai” alb-negru si “mai” mut si “mai” misto decit THE ARTIST. Nu voi intra in detalii, planuim la TIFF un supereveniment cu acest film, care – toata lumea spune asta – e cel mai bun film spaniol din 2012, va lua saptamina viitoare un noian de premii Goya si a fost in mod inexplicabil omis de americani pe shortlistul de la Premiile Oscar.

 

 

Mi-a placut mult si GLORIA, filmul chilianului Sebastian Lelio, unul din “rasfatatii” TIFF-ului, castigator la TIFF in 2007 cu SAGRADA FAMILIA. In mod evident GLORIA va apare in palmaresul Berlinalei (la fel de sigur precum POZITIA COPILULUI) pentru ca e un film caruia nu poti prea multe sa-i reprosezi, poate eventual faptul ca e prea light, nu pune probleme de viata si de moarte. Gloria e o femeie de 58 de ani care vrea sa traiasca normal, sa iubeasca si sa fie iubita desi are 58 de ani. Merge la yoga, face bungee, fumeaza iarba. So what? De vazut musai la TIFF.

 

Despre POZITIA COPILULUI s-a scris deja mult in tara, e unul din filmele care nu poate rata unul din premiile importante la Berlin. Stiam scenariul si eram curios daca ma va emotiona la fel de tare precum prima lectura. Ei bine, filmul mi s-a parut mai puternic, impactul inceputului si al multor altor secvente e naucitor pentru spectator. Nu stii cind trec doua ore. Luminita Gheorghiu e “meravigliosa creatura” a filmului. E de neuitat in fiecare secventa in care apare si face rolul vietii. Nu stiu daca am mai vazut in filmul romanesc ever un personaj feminin la fel de abject si lipsit de scrupule. Sa nu ratati filmul, se va lansa in 8 martie.

 

 

 

“Placerea vinovata” de la Berlin a fost vizionarea cu BEFORE MIDNIGHT, continuarea seriei incepute cu BEFORE SUNRISE si BEFORE SUNSET.

 

L-am vazut impreuna cu Tudor Chirila si ne-am minunat amindoi de cit de buni sint Julie Delpy (mai ales) si Ethan Hawke. Un scenariu impecabil, scris de cei 2 actori si regizorul Richard Linklater, un film sarmant, witty, care m-a binedispus toata seara de luni.

 

Am ratat THE ACT OF KILLING de Joshua Oppenheimer, documentarul care a dat peste cap Berlinala. Va fi si el la TIFF, le spun tuturor celor care vor veni in iunie la Cluj ca daca e sa vada un singur film musai-musai, THE ACT OF KILLING nu trebuie pierdut.

 

5 Romani cărora vreau să le mulţumesc

UncategorizedNiciun comentariu

GHEORGHIŢA PETER

Profa mea de romană din clasele 6-8. Pentru că m-a îndemnat să scriu şi m-a apropiat de acea literatura romană care nu era neapărat prezentă în programa oficială. Datorită Dnei Peter am ajuns la o Olimpiada Naţională la Botoşani, alături de viitori iluştri filologi şi critici din Cluj. Aşa am ajuns să-l citesc şi să-l înţeleg pe Eminescu într-o cu totul altă lumină faţă de cum ne era prezentat la şcoală şi, poate mai important, m-am apucat de scris. Evident, scriam poveşti naive, sentimentalisme stupide de elev de clasa a şasea, minunări în faţa miracolului etern al naturii, dar profa a ştiut cum să scoată din mine acele lucruri care poate stăteau nespuse, nerostite. A fost un cumplit exerciţiu de sinceritate pe care l-am mai trăit doar la mulţi ani după, atunci cînd lucram pe scenariile filmelor pe care urma să le regizez. Tot Dna Peter mi-a dat să citesc o carte despre care habar nu aveam că există iar despre autor nu ştiam mai nimic: „Rotonda plopilor aprinşi” de Valeriu Anania. Am rămas fascinat de mărturiile autorului despre întîlnirile sale cu Blaga, Galaction, Voiculescu şi, mai ales, Arghezi.

Aaron

Uncategorized6 Comentarii

Aaron este Superman. Sau Spiderman si Batman in persoana. Adica el e filmul. E un copil de aproape 5 ani (atunci cand am filmat avea 3,5) care e incredibil. Rar mi-a fost dat sa vad un copil atit de expresiv si de luminos. Cliseul e ca toti copiii sint draguti, frumosi, senini si evident ca fiecare are un “ceva” al lui care il face diferit de celalalt.

 

Atunci cand l-am cunoscut, mi-a placut teribil ca Aaron avea insa personalitate. Avea gusturi si preferinte clare, cand avea chef de joaca sau de filmare era OK, cand se plictisea nu mai scoteai nimic de la el. Nu era cale de mijloc sau de compromis si cand incercam sa-l pacalesc sa mai filmam totusi ceva imi spunea “Nu ti-am spus ca nu mai filmam?”.

 

Page 6 of 10« First...45678...Last »