Succesul filmului “Poziţia copilului” este unul din subiectele de prima pagină azi în Romania şi e foarte bine că se întîmplă aşa. Romania este singura ţară est-Europeană care are o cinematografie premiată constant în ultimii 7-8 ani la cele mai mari festivaluri de film din lume. Suntem very fashionable, precum mai sunt doar cinemaul argentinian, cel grec sau cel iranian de pe la mijlocul anilor 90. Am devenit subiect de studii de caz şi multe ţări din blocul estic, precum Cehia şi Polonia, încearcă să afle care e miracolul boom-ului filmului romanesc. “What’s the secret formula?” se întreba încă din 1997 criticul de film american Lee Marshall.
Să fie oare recursul la o stilistică deja consacrată sau există un abil lobby romanesc pe lîngă toate juriile şi instanţele internaţionale posibile? Să fie de vină doar scenariile bine articulate, actorii excelenţi sau vorbim şi de multă şansă şi circumstanţe favorabile? Ei bine, nu. Totul se rezumă la talentul unor individualităţi aparte şi la capacitatea lor de a realiza filme extraordinare, făcute însă din nimic. Acelaşi Marshall concluziona: suntem o cinematografie “cash-poor but ideas-rich”.
Romania este însă şi țara europeană cu cele mai puține ecrane de cinematograf raportat la numărul de locuitori. Densitatea ecranelor este 0,89 la suta de mii de locuitori în comparație cu 1,85 în Bulgaria, 2,66 în Croația, 3,94 în Ungaria sau 4,57 în Slovacia. România are cel mai mic număr de spectatori de film raportat la numărul total de locuitori: o frecvență de 0,40 spectatori pe cap de locuitor. Avem 241 de ecrane cinematografice din care 120 sunt digitale, fiind astfel, pe ultimul loc în Europa. În țară, deşi interesul pentru film romanesc a început să crească constant în ultimii 2 ani, filmele noastre nu reușesc încă să treacă de bariera celor 100.000 de spectatori. În 2012, filmele românești au înregistrat audiențe de doar 1,8% din numărul total de spectatori, în timp ce în țările vecine, filmele bulgărești au performanțe de 8,8%, cele sârbești de 9,2%, iar cele cehești de 30,3%.
Cifrele de mai sus arată cred suficient de elocvent „poziţia” filmului romanesc, copil parcă nedorit de către toate guvernările şi chinuit constant de către instituţia care ar fi trebuit să-i poarte de grijă: Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Nimănui nu i-a păsat în timp de construcţia unei cinematografii sustenabile, care să aibă instituţii puternice, conduse de profesionişti. S-a aplaudat intens la toate premiile din ultimii 10 ani, s-au dat decoraţii, regizorii s-au simţit eroii lunii, dar n-a mai urmat nimic. Din ignoranţă şi indiferenţă, filmul romanesc (care oricum nu e finanţat din surse bugetare) a pierdut în ultimii ani peste 5 milioane de euro, cu care s-ar fi putut face multe alte filme. Trăim în lumea lui Eugen Ionesco: avem cinematografia europeană cea mai premiată, dar şi cea mai săracă.
Iar CNC-ul, impotent să genereze vreo schimbare, pune acum laba pe Urs, se umflă în pene şi afirmă la Digi24, prin vocea directorului său general, Dnul Eugen Şerbănescu: „Noi am fost suficient de inteligenţi să îl finanţăm (n.a.- e vorba de filmul premiat), i-am deschis porţile pentru finanţări ulterioare.”
Întîmplarea a făcut să fiu unul din producătorii proiectului „Poziţia copilului” într-o fază incipientă, în 2010 cînd scenariul era terminat, aşa că am aplicat cu el la concursul de scenarii organizat de CNC. Aceeaşi conducere a CNC nu a părut prea deranjată că scenariul primise nota 6.34 din partea comisiei de scenarii. Doi dintre cei 5 membri ai comisiei i-au dat 4 pe linie, al treilea l-a notat cu 7 iar ceilalţi i-au dat note peste 8. Era însă ceva firesc. „Moartea Domnului Lăzărescu” a avut de asemenea parte de note de 4 la concurs, aşa că proiectul nostru (co-scris de acelaşi Răzvan Rădulescu) nu făcea decît să confirme exemplele de „bună practică” din cinematografia noastră. “Inteligenţa” CNC a făcut ca la finalul concursului (după adiţionarea altor punctaje) proiectul să fie „trîntit” al doilea sub linie. Poziţia copilului a fost considerat un proiect mult mai prost decît Ultimul corupt al Romaniei (regia Sergiu Nicolaescu), A doua şansă (regia Geo Saizescu) sau Bonded (regia Mo Ramchandani). La mai bine de 8 luni după acest eşec, după o necesară şi utilă campanie de presă, mult lobby la stăpînire şi eforturi de convingere din partea regizorului Călin Netzer, filmul a luat finanţare.
L-am văzut pe Dnul Şerbănescu la Berlin, în timpul Galei de premiere, în acelaşi rînd cu realizatorii filmului. N-am priceput defel ce căuta acolo şi de ce trebuia musai invitat de către echipa „Poziţiei”, dar asta e altă chestiune. Ne-am obişnuit deja să îl vedem cum speculează fiecare succes major al filmelor Noului Val, pentru a-şi solidifica poziţia din vîrful cinematografiei romane.
Un simplu calcul matematic arată că din totalul filmelor de lung-metraj finanţate pe durata mandatului Şerbănescu (2007-2012), peste 26 de milioane de lei s-au dus către filme premiate în festivaluri sau/şi cu succes de public în ţară, în timp ce alte peste 19 milioane s-au dus spre finanţarea a 18 filme care nu au circulat nicăieri, nu au luat vreun premiu iar insuccesul de public a fost dramatic: sub 1000 spectatori per film. Adică, în loc să modernizăm cinematografe, să restaurăm pelicule vechi din Arhivă, sau să mai finanţăm 10 debuturi, CNC a preferat să dea cadou peste 4 milioane de euro unor filme-degeaba, filme pentru nimeni.
Liviu Iolu scria recent în Adevărul: “Jos labele de pe Ursul de Aur”. Nimic mai adevărat. E un moment de cotitură, o ultimă şansă pentru o generaţie de excepţie: fie se schimbă ceva radical, sistemic, în cinematografia romana, fie ne vom buyoemsoftonline.com mulţumi să facem filme o dată la 4-5 ani, urmărind agonia unui sistem pe care nu suntem în stare să-l reformăm.
Excelent articolul! Foarte bine scris. Incisiv dar cu subtilitate si eleganta. Este mare nevoie de observatori si critici articulati care sa ia atitudine si sa expuna realitatile curente. Multumim
Propuneti un pachet de legi competente si pertinente care sa sprijine si sa dezvolte filmul romanesc din noua “pozitie” in care acest premiu il lanseaza ! Bate-ti fierul cat e cald Tudore, argumentele sunt in mainile voastre, puteti s-o faceti ! Nu ezitati, veti fi intrebati de generatiile viitoarele de cineasti de ce ati ramas inerti cand in mana aveati careul de asi ! Personal cred ca este momentul iesirii din cercul vicios al intereselor si furaciunilor in care echipa de politruci a au inchis filmul ro
[…] Ursul de aur: nota 6,34: Întîmplarea a făcut să fiu unul din producătorii proiectului „Poziţia copilului” într-o […]
Niste randuri pe un blog si niste intepaturi in ziare sau pe scena ipiffului nu ajuta la nimic. Haideti toti regizorii in fata ministerului culturii. cu mic, cu mare, toti regizorii romani care vor schimbare. Sa-l vad eu pe ala care nu vine, care se multumeste cu situatia de azi, care nu vrea schimbare. La miscarea papioanelor au iesit din casa inclusiv oameni din cinematografie pe care nu-i vezi de-obicei foarte des la fata.
Multumesc pentru statistici.
poate si pentru ca prioritatile sunt diferite si nu prea exista sau sunt mult mai rare filmele romanesti de public? *Banuiesc* ca mai pe nicaieri nu filmele de festival fac cele mai multe procente de cinespectatori.
Draga Tudor, foarte bun articolul; la fel si celelalte luari de pozitii ale tale impotriva lui E.Ş. Incredibil ce impertinenti conduc CNC-ul şi ICR-ul!
Buna seara dle Giurgiu. Admir ce incercati sa construiti aici si chiar sunt de parere ca trebuie sa se auda cat mai multe voci ca ale dvoastra in aceasta industrie care sufera cel putin la fel de mult ca si altele.
Insa ma freamata totusi o intrebare: de vreme ce institutia e clar construita pe niste modele foarte invechite si defectuoase, de ce nu porniti totusi o miscare oficiala impotriva CNC-ului? Dl Mungiu stiu foarte bine c-a avut propriile lupte cu aceasta entitate si sunt sigur ca s-ar alatura. Si precum el, sunt sute de alte persoane.
In momentul de fata, oamenii care nu au legatura direct cu industria (care sunt mare majoritate a populatiei! ) vad parerea dvoastra – exprimata chiar si in modul asta atat de obiectiv, ca pe un simplu atac la persoana, o ranchiuna personala cu sistemul – CNC-ul – Serbanescu.
Cu putin efort s-ar putea totusi pune pe picioare un lucru mult mai sanatos, un grup care chiar ar putea lua atitudine, format din multe persoane de renume si sprijinit de suficient de multi oameni ca sa fie luat in seama atat de media cat si de entitatile guvernamentale.
CNC e doar “the middle man”. Si ca orice middle man are nevoie de noi, baza industriei (regizori, scenaristi, monteuri, sunetisti, actori etc) ca sa poata produce ceva – si sa se poata lauda cu asta ulterior, nu?
Atunci de ce nu putem face o “greva” cum au facut scenaristii in SUA pana nu ni se ofera ceea ce vrem? Un an de zile nimeni nu mai aplica la CNC. Cu ce-or sa se mai poata lauda atunci? Daca marea parte a banilor tot vine din alte surse, de ce nu putem sa le demonstram ca putem si fara ei?
Or sa se milogeasca sa ne intoarcem. Dar atunci numai sub regulile noastre.
Cu regret, dar nu sunt de acord cu ideile sustinute in articol.
1. In lumea asta capitalista, asa cum e ea, de regula, succesul repetat atrage interesul si finantarea. Faptul ca filmul romanesc, oricat e el de premiat, nu atrage public, e motivul pentru care finatarea privata e reticenta. (oare SUA are o politica de subventionare/sustinere a Hollywodului?? As zice ca e usor pe dos…)
Sunt un mare consumator de film, dar dupa 1990, dupa cateva incercari, nu am mai vizionat nici un film romanesc (cu toate ca am fost bine intentionat, si am mai incercat din cand in cand, bucatele) pentru simplul motiv ca sunt DEPRIMANTE. Imi ajunge ca sunt imersat continuu in mizeria noastra de societate, ca sa mai dau bani pentru a fi servit cu doze concentrate prin filme bine facute, in loc sa ma relaxez sau sa ma bucur…
Asa ca, domnilor regizori premiati, faceti filme frumoase, interesante, placute, pe care sa vrei sa le mai vizionezi o data, nu sa incerci sa le uiti cat mai repede, adunati bani cu ele, si cand ati adunat un pic de “grasime” faceti si filme “adevarate” asa cum faceti acuma. Altfel, tot la mana CNC ramaneti.
Oare ce ar fi iesit din Shawshank Redemption daca ar fi fost regizat de un regizor roman talentat? Mi-e si groaza sa extrapolez.
Si, in alta ordine de idei, ce ar trebui sa faca CNC-ul – sa oblige romanii sa mearga la filmele romanesti?
2. Inteleg din art. ca in final, dupa insistente&tras sfori&etc, tot CNC a finantat ceva din acest film, nu? Atunci, de ce nu merita sa fie reprezentat si acest finantator pe la festivaluri si mai stiu io unde?
Ma bucur pentru succesul de festival al filmelor romanesti, dar si mai tare m-as bucura sa vizionez unul ca sa-mi placa, mie si altor sute de mii de spectatori, si care sa ma faca mandru ca sunt roman, nu sa-mi accentueze rusinea si disperarea.
Numai bine, multa inspiratie si succes!
Walter
Stimate domn, va scriu din Franta. Trebuie sa stiti ca romani din strainatate si din Romania au fost mindri de acest succes si ca s-au mobilizat pentru a face, prin propriile mijloace, publicitate acestui film, chiar daca nu l-au vazut inca. Este un eveniment simbolic si imaginea Romaniei are nevoie de astfel de simboluri! Dispretul politicienilor sau tovarasilor responsabili culturali nu ne surprinde, este absolut firesc, in lumea lor! Cistigatorii sintem noi, ceilalti, care continuam sa credem in cultura noastra, in cinematografie, in teatru, in muzica!!! Si sint sigura ca nu ne vom opri aici!
Cred ca oamenii cu bani ar trebui cooptati si sa cumpere un sat si sa-l faca gen hollywood
Bravo Tudor Giurgiu. Ai pus punctul pe “I”. Dar cate inca, ne mai trebuiesc??????? Unde este capatul? Cand se va termina cu incompetenta? Si cat sa mai induram rusinea? In seara festivalului, dupa decernarea premiului, m-am simtit mandra ca sunt “roman”. Cinste celor care ne ajuta sa mai simtim asta.